Reuniune de criză la Bruxelles. Liderii europeni decid cu cât să amâne Brexit-ul

10 aprilie 2019, 09:26

Membrii Camerei Comunelor au aprobat aseară un proiect prin care îi acordă premierului Theresa May mandatul de a cere amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană până pe 30 iunie. Proiectul a fost aprobat cu 420 de voturi pentru şi 110 împotrivă.

Camera Comunelor a respins de trei ori Acordul negociat de Guvernul Theresa May cu Uniunea Europeană. Dacă Acordul va fi aprobat, ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană ar urma să se producă pe 22 mai.

Amânarea se va decide astăzi la Consiliul European şi e nevoie de aprobarea tuturor celor 27 de state membre.

Potrivit unui twitter al președintelui Consiliului European, Donald Tusk, vine un moment când trebuie să dăm timp timpului. Cu alte cuvinte, Marea Britanie trebuie lăsată să-și rezolve problemele de acasă pentru că tot ce se întâmplă acum în privința Brexitului are cauzele la Londra, a transmis de la Bruxelles jurnalistul TVR Lucian Pârvoiu.

Premierul May are toate șansele să găsească înțelegere, în această seară, de la liderii europeni.

Urmărește-ne pe Google News