Rezerviștii români se antrenează pentru o competiție a țărilor NATO. Cine sunt militarii care vor participa la MilComp

20 mai 2022, 15:52

Cei șapte militari români vor concura cu echipe din alte state NATO şi se vor întrece în probe de înot printre obstacole, tragere, salvarea unui rănit pe front, orientare în pădure şi pe teren accidentat.

Bogdan lucrează în corporație, dar e militar rezervist de patru ani și abia așteaptă să conducă echipa României la cel mai mare concurs dedicat rezerviștilor.

„Opt ore pe zi poate și mai mult sunt inginer la o multinațională.  Vom avea o probă de tragere rapidă și tragere la țintă. Mai avem și  o probă nouă în această competiție, se referă la primul-ajutor dat pe câmpul de luptă, se simulează un scenariu, o victimă care are o plagă împușcată și noi trebuie să luăm decizia cea mai bună”, a explicat  Bogdan Jar, sublocotenent în rezervă, liderul României la MilComp.

Militarii rezerviști se antrenează și nouă ore pe zi pentru competiție. Trebuie să tragă cu arma de asalt, dar și să arunce grenade la ținte fixe.

Irina Ungureanu, soldat rezervist:  „Antrenamentele sunt destul de grele, pentru că și competiția care va urma nu este deloc ușoară, așa că trebuie să dăm tot ce e mai bun. Nu există „nu se poate”, nu există „prea greu”. Există greul ce trebuie depășit.

Proba în care vor trebui să înoate pe sub apă printre obstacole, în uniformă, le dă cele mai mari emoții rezervistilor: „De asta facem și pregătire fizică în teren, îmbinăm obstacolele cu forță și cu alte elemente care să ne ajute la proba de obstacole în bazin”.

„Este un program pilot care va fi continuat în luna septembrie-octombrie, cu încercarea României de a organiza o competiție apropiată în țară noastră”, a explicat Laurențiu Bocioacă, maior în rezervă, conferențiar la Facultatea de Educație Fizică și Sport.
MilComp este cel mai mare concurs internațional dedicat rezerviștilor. Prima ediție a fost organizată în 1957, iar în fiecare an se întrec militari în rezervă din țări membre NATO sau partenere ale alianței nord-atlantice. Ediția de anul acesta va avea loc la Atena, iar pentru România este prima participare.
Urmărește-ne pe Google News