Ritualul botezului nu se schimbă. ÎPS Teodosie: Doar dacă merg în spital, acolo fac excepție. ÎPS Calinic îndeamnă preoţii la prudenţă

26 februarie 2021, 20:36

Sfântul Sinod, cel mai înalt for al Bisericii Ortodoxe a luat în discuţie felul în care sunt botezaţi pruncii după ce un copil a murit după slujbă, la Suceava.

Ritualul dogmatic nu se schimbă, o spun toţi preoţii. Problema este dacă momentul scufundării se va face cu prudenţă, aşa cum a propus deja Arhiepiscopul Argeşului, sau nu.

Sfântul Sinod anunţă că nu modifică doctrina, ritualul şi disciplina canonică, dar îi îndeamnă pe toţi slujitorii săi la mai multă responsabilitate în săvârșirea Sfintelor Taine şi ierurgii.

O petiție a fost depusă deja la Patriarhie: se cere modificarea practicii din timpul botezului astfel încât copiii să nu mai fie scufundaţi. Peste 64 de mii de persoane au semnat-o. În aceste condiţii Sfântul Sinod a stabilit că „înainte de săvârșirea Sfintei Taine a Botezului, preotul are obligația de a se întâlni cu părinții și nașii copilului, care, după consultarea lor cu medicul pediatru, vor prezenta preotului starea de sănătate a copilului şi dorinţa ca el să fie botezat.”

În plus toţi preoţii şi studenţii la Teologie vor fi instruţi suplimentar astfel încât să îşi însuşească mai bine felu în care pun în practică sfintele taine. În Arhiepiscopia Argeşului de exemplu, preoţii au îmceput deja să folosească şi cristelniţe mai mici.

 

 

Urmărește-ne pe Google News