România ar urma să construiască 25 de spitale prin PNRR. Până acum au fost depuse 49 de proiecte
Sunt 8 criterii în baza cărora vor fi evaluate dosarele pentru aprobarea finanţărilor pentru viitoarele 25 de spitale din România.
Printre acestea se numără interesul – dacă spitalele sunt de interes naţional, regional sau local; patologia, bugetul necesar, dacă sunt sau nu lângă un centru universitar sau numărul de paturi.
Unul dintre proiectele care urmează a fi depuse este Spitalul din Buhuşi, pentru o secţie de boli infecţioase de 25 de paturi.
Pentru a putea construi 25 de spitale, ar trebui să ştim care este situaţia reală, spune Oana Gheorghiu, una dintre fondatoarele Asociaţiei Dăruieşte Viaţa.
Spitalele vor fi construite cu sprijinul recent înfiinţatei Agenţii Naţionale pentru Dezvoltarea Infrastructurii în Sănătate. 49 de spitale şi-au depus deja dosarul.
În total, pentru investiţiile în cele 25 de spitale pot fi cheltuite 1,7 miliarde de euro.

