România, la Târgul de Turism de la Londra. Strategie nouă, dar și atracții noi, pentru a convinge cât mai mulți străini să vină în țara noastră

7 noiembrie 2022, 18:02

Ministerul Turismului a schimbat strategia și promovează cele mai frumoase orașe din România ca destinații de city break-uri. Adică turiștii străini pot ajunge direct cu avionul și nu se vor îngrozi de drumurile proaste care leagă regiunile țării.

Avem festivaluri cum ar fi la Cluj, promovăm evident Timișoara, care în 2023 va fi capitală europenă, promovăm Bucureștiul, evident, că anul asta cei mai mulți turiști străini s-au oprit în București, 60 la sută s-au oprit în București, 18 la sută la CJ și 8 la sută la Iași. Iată că se duc spre orașele importante ale României, care arată din ce în ce mai bine”, ne-a declarat Tudorita Lungu, secretar de stat în Ministerul Turismului.

Mulți străini vor să viziteze România și pentru a vedea locul magic de care s a îndrăgostit regele Charles al III lea și unde și a petrecut multe dintre vacanțe.

”Faptul că pe atunci prințul de Wales și viitorul rege al Marii Britanii ne-a promovat a însemnat enorm pentru România și pentru turismul din România, tot mai mulți britanici sunt interesați să vină să se stabilească în România. Chiar am avut, la ambasadă, o întâlnire cu câțiva pensionari care și-au cumpărat case în Transilvania”, precizează Laura Popescu, ambasadorul României la Londra.

La standul României de la unul dintre cele mai mari târguri de turism din lume se aud cântece vechi, iar meșteri populari încondeiază ouă.

Am rămas etern îndrăgostiți de folclor și bogățiile lui neprețuite și invităm întreagă planetă să vină să se bucure de ele”, declară un membru din trupa Subcarpaţi.

Târgul de turism de la Londra se organizează de peste patru decenii.

Urmărește-ne pe Google News