România sprijină Republica Moldova în demararea campaniei de imunizare. Primul lot de vaccin anti-COVID, așteptat la Chișinău din februarie
Primul lot de vaccin care urmează să fie recepţionat va acoperi 20 la sută din necesar.
Autorităţile stabilesc acum şi principalele puncte de vaccinare. Acestea vor fi în instituțiile medicale spitalicești, centrele medicilor de familie, centrele de sănătate şi cele consultativ-diagnostice.
Deşi au fost voci care au spus că Republica Moldova nu este pregătită să recepţioneze şi să păstreze loturile de vaccin anti-Covid-19, autorităţile neagă acest lucru. Vaccinul poate fi păstrat, la un centru, la temperatura de minis 70 de grade Celsius.
Vor fi vaccinaţi cu prioritate angajaţii din sistemul medical într-o perioadă estimată până la două luni. Abia apoi se va trece la etapa următoare.
Populaţia va fi vaccinată în cea de-a treia etapă, proces care ar putea începe la vară. Abia se lucrează la sistemul de evidență electronică, care va permite monitorizarea procesului de vaccinare anti-COVID-19.
Astăzi, o delegație condusă de ambasadorul României în Republica Moldova a discutat cu autorităţile de la Chişinău despre implementarea unei părți a pachetului de asistență oferit de România, ce include 200 de mii de doze de vaccin. Partea română a împărtăşit autorităţilor de la Chişinău din experienţa sa în lupta anti-Covid-19 şi implementarea Strategiei naționale de vaccinare.