Germania trimite în Ucraina alte unități Patriot. Rușii folosesc elicoptere de recunoaștere care nu intră în raza de apărare aeriană ucraineană. Kievul ia măsuri pentru protejarea infrastructurii țării

19 octombrie 2023, 18:57

Rușii au fost luați prin surprindere de atacurile cu rachetele americane pe care ucrainenii le-au primit recent. Armata ucraineană a explicat că rușii sunt obligați să se retragă și mai mult după ce două aerodromuri au fost lovite. În plus, Germania a anunțat un pachet de sprijin militar pentru iarnă.

Olaf Scholz: Pregătim un pachet de iarnă care include tot ce este necesar pentru apărarea aeriană prin suplimentarea unităţilor Patriot şi putem să livrăm noul sistem ISIS-T, noi tancuri şi muniţia aferentă.

Ucraina intră în iarnă cu infrastructura energetică grav afectată de bombardamente. Mii de ingineri s-au chinuit în lunile de vară pentru a repara echipamentele stricate, iar o apărare antiaeriană mai bună ar putea ajuta la atenuarea impactului războiului, pe măsură ce temperaturile încep să scadă.

Volodimir Zelenski: Facem tot ce putem pentru ca Ucraina să achiziționeze mai multe sisteme de apărare aeriană înainte de iarnă. În acest moment, așteptăm ca partenerii noștri să ia anumite decizii. Cu toate acestea, toate eforturile privind fie apărarea instalațiilor critice, fie reconstrucția lor urgentă sunt întreprinse pe la nivel regional, trebuie să fie prioritizate înainte de începerea iernii.

Institutul pentru Studierea Războiului scrie că rușii nu au reușit să încercuiască localitatea Avdivka, dar ar putea contraataca oricând. Asta, în timp ce ministrul ucrainean de externe, Dmitri Kuleba, a declarat că țara sa va primi în curând mai multe rachete cu rază lungă de acțiune.

Urmărește-ne pe Google News