Rusia a lansat al șaselea atac aerian din iulie asupra Kievului. Alarma antiaeriană s-a dat la ora 05.30
Rusia a atacat Kievul cu drone Shahed, de fabricaţie iraniană.
Toate dronele au fost doborâte de sistemele de apărare aeriană ale Ucrainei, a declarat Serhi Popko, şeful administraţiei militare a Kievului, într-o postare pe aplicaţia de mesagerie Telegram, citat de Reuters.
Nu au fost victime sau pagube serioase, deşi informaţiile erau încă în curs de colectare, a adăugat el.
Sirenele de raid aerian au răsunat peste 3 ore în cea mai mare parte a estului Ucrainei, de la aproximativ 1:40 (22:40 GMT), au indicat forţele aeriene ale ţării.
La 05.30, autoritățile au anunțat că există o nouă ameninţare de atacuri asupra estului Ucrainei şi asupra regiunilor de sud-est. Au fost lansate avertismente de raid aerian pentru acele zone.
Sursa: Agerpres

