Rusia susține ca Vaccinul Sputnik V este mai eficient decât cel de la Pfizer
Anunțul făcut de Moscova vine la câteva zile dupe ce Pfizer a confirmat că a obținut un vaccin cu eficiență de 90 la sută. Cum Rusia a ținut morțiș să fie prima țară din lume care a înregistrat vaccinul împotriva noului coronavirus, rezultatele interimare ale testelor post omologare arată că preparatul Centrului Gamaley este și mai bun – cel puțin așa susțin cercetătorii de la Moscova.
Vaccinul Sputnik V este proiectat să declanșeze o reacție cu ajutorul a două doze, administrate la un interval de 21 de zile. În total, 40 de mii de voluntari ruși participă la faza a treia de testare clinică. 20 de mii au primit prima doză de vaccin, iar altor 16 mii de pacienți li s-au administrat deja ambele doze.
Preparatul rusesc a fost înregistrat oficial pentru uzul public în luna august. Testele clinice nu au fost încă finalizate însă autoritățile medicale ruse speră ca vaccinarea în masă a populației va începe la începutul anului viitor.

