Rusia trimite un avion pentru a-și prelua personalul din ambasada de la București. Răspunsul lui Lavrov la întrebarea corespondentului TVR, privind expulzările reciproce
Unele surse spun că avionul ar urma să decoleze de la Moscova la 6 dimineaţa, ora locală, şi să aterizeze la Bucureşti, patru ore mai târziu.
Puţin înainte de ora 13, va decola înapoi spre Moscova.
Personalul diplomatic al Moscovei părăseşte Bucureştiul după ce Ministerul Român al Afacerilor Externe a solicitat Ambasadei să-şi reducă personalul.
În prezent, avioanele înregistrate în Rusia sau deținute de societăţi sau persoane de origine rusă nu au permisiunea de a zbura în spațiul aerian european și al altor țări care au impus restricții după invadarea Ucrainei.
Pe de altă parte, Rusia consideră că valul de expulzări reciproce de diplomăţi nu va duce nicăieri. După declanşarea agresiunii asupra Ucraina, mai multe ţări, printre care şi România, au decis să reducă drastic numărul reprezentanţilor diplomatici ai Federaţiei Ruse. Moscova, la rândul ei, a recurs la expulzări.
Meciul expulzărilor reciproce
După ce Bucureștiul a cerut paritate la nivelul angajaților reprezentanței diplomatice ruse din România, Moscova a declarat doar că va răspunde într-un mod corespunzător. La un briefing on line cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov , corespondentul nostru la Moscova Liviu Iurea a întrebat până unde poate merge meciul expulzărilor reciproce și trimiteriii acasă a diplomaților.
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Federaţiei Ruse: Desigur, noi dorim că ambasada oi Consulatul General să funcționeze normal, să nu întâmpine probleme cu plata salariilor, transferul banilor pentru întreținerea clădirilor în care lucrăm și așa mai departe. Nu noi am inițiat aceste probleme. La fel cum nu noi am inițiat expulzarea diplomăților și impunerea unei parități în numărul de personal. Și noi putem să instituim o paritate. Nu e alegerea noastră.
Așa că dacă începem să aplicăm principiul ochi pentru ochi oi dinte pentru dinte, nu vom ajunge departe.
România a limitat numărul personalului rus de pe teritoriul țării noastre, conform principiului parității. Astfel, Ministerul român de Externe a cerut Moscovei reducerea cu mai mult de jumătate a personalului din reprezentantele diplomatice ale Federației Rusă, până pe 7 iulie.
Prin urmare, dispar 51 de posturi – 21 de diplomăți și 30 de posturi din aparatul tehnico administrativ, astfel încât numărul celor rămași să fie la un nivel apropiat de cel al personalului României în Federația Rusă.

