S-a reluat activitatea la Bruxelles: a avut loc primul briefing de presă al Comisiei Europene

3 ianuarie 2019, 14:37

Abia de săptămâna viitoare se vor tura motoarele.

Chiar dacă astăzi Comisia Europeană a avut un prim briefing, așa cum va avea în fiecare zi de-a lungul anului, nu s-au anunțat lucruri foarte importante.

Purtătorul de cuvânt a anunțat că, de astăzi, orașele Plovdiv din Bulgaria și Matera din Italia sunt capitale culturale europene. Însă nu a pomenit nimic despre faptul că președinția română a Consiliului Uniunii Europene începe din ianuarie.

Singura referire este făcută într-un Tweet al Comisiei de Anul Nou, în care se anunță că România preia președinția Consiliului într-un moment crucial pentru Europa care va pierde în primăvară un membru – Marea Britanie – și care va trece printr-o rundă de alegeri care ar putea să aducă în Parlamentul European un val de partide eurosceptice și naționaliste.

În acest Tweet, Comisia Europeană își anunță sprijinul pentru președinția română a Consiliului Uniunii Europene, în legătură cu care Jean-Claude Juncker, președintele Comisiei, exprima o serie de îndoieli într-un interviu acordat presei germane la finalul anului trecut.

Președinția efectivă a României va începe pe data de 10 ianuarie, când Colegiul comisarilor se va deplasa la București și va da startul următoarelor șase luni de președinție.

Urmărește-ne pe Google News