São Paulo | Sicriul cu celebrul fotbalist Pele, depus pe stadionul din Santos. Mii de oameni l-au salutat de pe margine, pentru ultima dată. Mama fostului sportiv, în vârstă de 100 de ani, încă nu a aflat că fiul ei a murit
După mai multe ore de pregătiri, sicriul a fost depus la centrul terenului şi a fost purtat de fiul lui Pele, Eidnho şi de foşti coechipieri ai marelui fotbalist.
În această după amiază s-au deschis şi porţile stadionului pentru ca brazilienii să-şi poată lua adio de la marele Pele.
24 de ore sicriul va sta pe stadionul din Santos, iar mâine va urma o procesiune pe străzile oraşului la care vor participa printre alţii şeful FIFA şi noul preşedinte al Braziliei.
Cortegiul va trece în special pe la casa mamei fostului fotbalist, Dona Celeste, în vârstă de 100 de ani, care încă nu a aflat că fiul ei a murit, conform uneia dintre surorile defunctului, Maria Lucia do Nascimento.
Aseară în timpul ceremoniei din Congres, când Lula Da Silva depunea jurământul a fost ţinut şi un moment de reculegere pentru Pele.
Marele jucător va fi înmormântat la Santos, oraş care datorită lui a devenit sinonim cu fotbalul. Acolo şi-a început Pele cariera profesionistă la doar 15 ani şi a jucat pentru Santos aproape două decenii.
La 16 ani, Pele a fost selecţionat în naţionala Brazilie cu care a câştigat de trei ori Cupa Mondială, realizare unică şi astăzi.
Unul din cei mai mari atacanţi din istorie, cu o medie de aproape un gol pe meci, Pele este considerat de mulţi, din toate generaţiile, drept cel mai mare jucător din istorie.
Pele a murit joia trecută de cancer la 82 de ani într-un spital din Sao Paolo.
Înmormântarea de mâine va f un eveniment privat dar la procesiunea de pe străzile din Santos sunt aşteptaţi sute de mii de oameni şi peste 5 mii de jurnalişti au fost acreditaţi pentru eveniment