Salarii plătite tot mai greu. În România, costurile cu forța de muncă au crescut cel mai mult din UE
Creşterea salariului minim pe economie şi majorările lefurilor bugetarilor au transformat România în lider. Ne referim, desigur, la scumpirea forţei de muncă. În timp ce în conturile salariaţilor europeni au intrat lefuri mai mai mari cu 1,6 la sută, la noi creşterea a fost de două cifre. 18,6% pe an au crescut salariile angajaţilor români.
Cele mai mari salturi ale costului forţei de muncă au fost în învăţământ, sănătate, asistenţă socială, administraţie publică şi construcţii. O situaţie care, paradoxal, ar putea duce tot la pierderi de locuri de muncă, spun specialiştii.
Cu toate astea, angajaţii români au în continuare printre cele mai mici salarii din Uniunea Europeană. Anul trecut, costul forţei de muncă era în ţara noastră de 5,5 euro pe oră. În Bulgaria, de 4,4 euro pe oră. Adică de 5 ori mai puţin decât în Uniunea Europeană, unde media era situată la peste 25 de euro pe oră.

