Salvatorii SMURD pe motociclete au început antrenamentele. În Capitală, motocicliştii care salvează vieţi, instruiți de o femeie

6 aprilie 2018, 16:52

La antrenamentele de primăvară, salvatorii SMURD pe doua roți se reobișnuiesc cu motocicleta și cu manevrele pe care le fac în intervențiile de urgență. Echipele de motocicliști au un rol vital. Se strecoară cel mai ușor prin aglomerație și ajung rapid la pacienții care au nevoie de ajutor medical. O misiune deloc ușoară în traficul din București.

Accidentele rutiere și persoanele căzute pe stradă sunt cazurile în care motocicliștii SMURD intervin cel mai des.

 

Cele mai grele sunt intervențiile în care sunt implicați copii, spun salvatorii SMURD. Mai ales atunci când rapiditatea și priceperea lor fac diferența între viață și moarte.

Diana Ștefan este cea care îi instruiește pe salvatori. Ea însăși motociclistă cu experiență, Diana le-a câștigat încrederea și știe că antrenamentele trebuie să țină cont de specificul intervențiilor.

În ultimii doi ani echipajele moto ale SMURD au intervenit în peste 3300 de cazuri.

Urmărește-ne pe Google News