Sanofi și GSK amână lansarea vaccinului anti-COVID spre sfârșitul anului viitor

În consecință, companiile au amânat lansarea spre sfârșitul anului viitor, marcând un regres un combaterea pandemiei de coronavirus, notează Reuters.
Acţiunile grupului francez Sanofi au scăzut cu 2,8% în urma anunțului, în timp ce GSK a înregistrat un declin de 0,2% pe bursa din Londra. Cele două companii au declarat că vor efectua un nou studiu de-a lungul lunii februarie, sperând să obţină un vaccin eficient până la sfârșitul anului viitor.
Eşecul afectează una dintre cele mai cunoscute tehnologii de creare a vaccinurilor – utilizată împotriva virusului Papiloma şi hepatitei B – care se foloseşte de introducerea în corp a proteinelor dezvoltate în laborator pentru a forța sistemul imunitar să producă un răspuns de apărare împotriva virusului SARS-CoV-2.
De asemenea, anunţul întăreşte căutarea unor abordări noi, precum cele alese de Pfizer/BioNTech şi Moderna, care folosesc tehnologia genetică mRNA, prin care „păcălesc” corpul să producă aceste proteine. Vaccinurile produse de cele trei companii oferă o eficiență de aproximativ 95%.
Declarațiile lansate de Sanofi/GSK conturează provocările cu care se confruntă giganţii farmaceutici în ceea ce priveşte controlarea pandemiei şi subliniază motivele pentru care ţările bogate au cumpărat doze pentru a-şi vaccina de trei ori populaţia în 2021.
sursa mediafax