Sarea drumurilor noastre. Sarea extrasă din Alicante, Spania, este exportată în Europa
Sarea este soluţia cea mai folosită pe drumurile blocate de ninsori puternice. Cel mai mare producător de sare din Spania se află în provincia Alicante, iar Lacurile Roz din Torrevieja produc anual 700 de mii de tone de sare, care este exportată în Marea Britanie, Suedia sau Norvegia.
În ultimele cinci luni, salinele din Torrevieja au dat 175 de mii de tone de sare care au fost transportate în restul Europei pe mare.
Ca să aibă nivelul de calitate cerut, sarea trebuie lăsată două luni, după care trebuie strecurată până când atinge o umiditate maximă de 4%.
Sarea previne formarea poleiului pe carosabil, dar oferă şi un control mai bun pentru şoferi atunci când este zăpadă.
Cu toate că anul acesta comenzile au fost mai mici, salinele din Torrevieja aşteaptă comezi importante în luna februarie, mai ales din ţările din nordul Europei.

