Scandal de coruptie uriaș în Grecia. 10 politicieni sunt suspectați că ar fi primit mită de la un grup farmaceutic
Parlamentul de la Atena a votat Comisia de anchetă după 20 de ore de dezbateri aprinse. Procurorii greci au investigat cazul Novartis peste un an, însă în situația în care sunt implicați miniștri Parlamentul este, potrivit legii, primul care declanșează o investigație care poate duce la ridicarea imunității.
10 responsabili politici sunt vizați de anchetă: doi foști premieri și 8 foști miniștri, care au ocupat funcții în perioada 2006-2015. Doi dintre ei au poziții importante și acum, unul este șeful Băncii Centrale a Greciei, iar celălalt este comisar pentru migrație.
Vom face totul pentru a ajunge la adevăr, a declarat în parlament premierul Tsipras.
Principala diferenţă faţă de alte mari scandaluri care au zguduit ţara constă nu doar în magnitudinea daunelor, ci şi în faptul că acest prejudiciu a fost unul din motivele umflării deficitului şi a datoriei publice a ţării.
Compania farmaceutică elvețiană este acuzată că ar fi mituit politicieni și medici pentru a dobândi o poziție dominantă pe piața greacă și a vinde medicamente la prețuri mai mari. Un oficial citat de Financial Times a declarat că mita depășește 50 de milioane de euro. Toți politicienii implicați au negat acuzațiile, apreciind că sunt motivate politic.
Antonis Samaras, fost premier al Greciei: „Mai întâi au stabilit calomnia, apoi au început diseminarea ei şi 11 luni mai târziu au găsit martori falşi pe care i-au legat de calomnie. Ceea ce înseamnă că mai întâi au creat scenariul, apoi au făcut publicitate în jurul lui şi la urmă au intrat actorii.”
Compania farmaceutică a anunțat că va coopera cu autoritățile din Grecia și din SUA, care anchetează cazul. Dacă vor fi găsite nereguli, vom lua rapid măsuri, a precizat grupul Novartis, citat de The Guardian.