Scandal în Vrancea, cu implicarea pacienţilor cu COVID-19 din două mari spitale ale judeţului

8 mai 2020, 20:11

30 de pacienţi cu COVID-19 din Focşani şi 20 din Adjud au aflat că trebuie să se mute din spitalele în care sunt trataţi pentru a face loc altor cazuri. Autorităţile din Vrancea au făcut acest lucru în cazul pacienţilor cu forme uşoare pentru că se aşteaptă la o posibilă explozie de cazuri, după cum spune chiar prefectul. Bolnavii din Focşani, printre care se află şi cadre medicale, s-au revoltat când au aflat.

Microbuzele ISU care urmau să-i preia pe pacienți și să-i transporte la Râmnicu Sărat au stat ore bune în curte. Între timp, pacienții au semnat că refuză transferul, mai ales că în spital ar fi încă 20 de paturi libere. În jurul prânzului, şi prefectul a renunţat la ordinul de mutare a bolnavilor.

Decizia de la Focşani nu a ajuns şi la Adjud, unde 20 de pacienţi cu forme uşoare de COVID-19 urmau să fie transferaţi la Brăila. Managerul spitalului a aflat de la jurnalişti ce se întamplase la Focşani. Dar 16 dintre bolnavi erau deja preluaţi de ambulanţe.

Nici cei din judeţul vecin nu au fost de acord cu preluarea cazurilor de COVID-19, chiar dacă decizia era confirmată de la Bucureşti.

În final, pacienții din Adjud au fost internați la spitalul din Râmnicu Sărat. Până la ora transmiterii știrii, ministerul sănătății nu a comunicat nimic pe tema acestor transferuri.

Urmărește-ne pe Google News