Scandalagiii de pe plaja din Costinești au primit control judiciar. Sunt cercetați pentru ultraj, lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice

18 august 2023, 19:24

Agresivitatea unora dintre bărbații care s-au încăierat cu polițiștii și jandarmii a continuat și la ieșirea din sediul Poliției din Costinești, a doua zi după bătaia de pe plajă.

Cosmin Andreica, președinte, sindicatul polițiștilor Europol: Noi n-am văzut niciun fel de resemnare din partea autorilor, ba dimpotrivă, după ce au aflat că au primit doar control judiciar şi nu s-a pus problema despre un mandat de arestare preventivă, imediat după ce au ieşit din sediul Poliţiei, primul lucru pe care l-au înţeles că trebuie să-l facă a fost să ameninţe alţi turişti care stăteau acolo, în faţa secţiei, semn că lungul braţ al legii nu are niciun efect asupra lor, din privinţa măsurilor care au fost dispuse.

Imaginile scandalului au devenit virale.

Doi dintre agresori fuseseră deja plasați sub control judiciar, iar ceilalți patru, reținuți de Poliție, au fost audiați de procurorii din Mangalia, care le-au aplicat aceeași măsură.

Sunt cercetați acum pentru ultraj, lovire și alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice. Scandalul de pe plajă a ajuns însă să preocupe și Guvernul.

Prim-ministrul, dar și ministrul de Interne, îi încurajează pe angajații din zona ordinii publice și le transmit să nu se lase intimidați de cei care nu respectă legea.

Marcel Ciolacu, prim-ministru: Fac apel către forțele de ordine să fie foarte ferme în aplicarea legii, toleranță zero față de “bombardieri”, care fac scandal și confundă plajele și drepturile cetățenești cu maidanul.

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne: În urmă cu 2 luni am fost personal pe litoral. Poliția, Jandarmeria, celelalte structuri MAI, în limita competențelor legale, să aplice cu fermitate legea, să dea o ripostă fermă oricărui cetățean care încalcă aceste legi.

Doi dintre cei șase scandalagii au mai fost anchetați și condamnați. Unul, într-un dosar de import ilicit de arme, părți componente de arme și explozibili, avarierea sau distrugerea proprietății, în Germania. Al doilea a primit trei ani de închisoare cu suspendare pentru lovire sau alte violențe.

Urmărește-ne pe Google News