Scandalul Playboy: Francezii au opinii împărțite după ce o membră a guvernului a pozat provocator
Prost gust, feminitate, îndrăzneală – francezii au reacții diverse după izbucnirea scandalului Playboy. Dar cei mai mulți tind să creadă că, beneficiind de ajutorul presei, politicienii încearcă, în realitate, să distragă atenția de la adevărata problemă: creșterea vârstei de pensionare și a perioadei de cotizare, care scoate milioane de francezi în stradă.
Marlene Schiappa are 40 de ani și este ministru secretar de stat pentru economie socială. A ocupat diferite funcții și în guvernele precedente. Este cunoscută drept o apărătoare a drepturilor femeilor și persoanelor LGBT.
Sunt și francezi care cred că pentru Marlene Schiappa e doar o chestie de timp până ce va ieși din politică, după acest scandal, întrucât cariera ei e compromisă.

