Scandalul scrisorilor trimise din greșeală. Soțul unei românce din Marea Britanie a fost somat de autorități să părăsească imediat țara
Deocamdată, autoritățile britanice au oferit doar scuze. Premierul Theresa May vorbește despre o eroare nefericită.
Am înţeles că, imediat, Ministerul de Interne i-a contactat pe cei care au primit scrisoarea şi le-a dat asigurări că nu vor fi deportaţi, a precizat Theresa May.
Mihaela Duță locuiește în Marea Britanie din 2010. E căsătorită cu Luca Tagliaferro, care a primit scrisoarea prin care era somat să părăsească teritoriul britanic, pentru că altfel va fi deportat sau arestat.
Românca spune că au cheltuit peste 1.000 de lire cu avocații și înscrierea unei plângeri la tribunal. Iar acum vor banii înapoi, la fel ca toți ceilalți 99 de oameni care, săptămâna trecută, au primit din eroare o asemenea scrisoare.