Scandalul târgului de turism: Consulatul României la New York dă vina pe Biroul de Promovare Comercială, din subordinea Ministerului Turismului

Consulatul General al României la New York „a fost solicitat să acorde doar sprijin logistic Biroului de Promovare Comercială și Economică de la New York, aflat în subordinea directă a MAT și încadrat cu personal trimis în misiune de MAT, precum și reprezentanților Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, care s-au deplasat din România pentru a participa la acest eveniment”, a susținut instituția, într-un răspuns pentru Hotnews.
Pe de altă parte, Consulatul General al României la New York este instituția care a publicat, pe Facebook, în 5 aprilie, imaginea cu standul României la un târg de turism: o pânză neagră pe care erau prinse fotografii printate cu imagini din România. Între timp, instituția a șters imaginea care a devenit virală pe Facebook.
Consulatul României la New York a susținut că a șters fotografia pentru că „nu oficiul consular era responsabil de participarea la eveniment și a preferat ca aspecte legate de comunicarea publică să fie realizate de către ministerul de resort responsabil”.
CITIȚI ȘI: Ministrul Turismului, la TVR: Situația de la târgul din New York s-a mai întâmplat și în 2019. Nu există nicio scuză, este neprofesionist
Ministerul Turismului a plătit 7.990 de dolari pentru standul cu pânză neagră.
Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Daniel Cadariu, a anunțat, marți seară, la TVR, că vor fi suspendate participările României la târgurile internaționale de turism , iar promovarea pe piețele externe va fi reluată doar în baza conceptelor aprobate de către Consiliul de Brand Turistic Naţional (CBTN) şi de Consiliul Consultativ al Turismului (CCT).