Schimbarea electrocasnicelor și a centralelor-recomandare pentru populație. V. Popescu: Eu personal am schimbat centrala și fac economie cu aproape 30% la gaz. Clip pentru învățarea oamenilor despre eficiența energetică
„Pentru persoanele fizice, acasă, am recomandat și, evident, aici trebuie să venim în sprijinul lor, schimbarea electrocasnicelor cu electrocasnice eficiente, care au o clasă de energie A+, A++, care să fie cu A în față”, a declarat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Evident, și acolo oamenii trebuie ajutați, pentru că nu-i ușor să-ți schimbi, trebuie să ai banii ca să schimbi”, a admis el.
„Apoi, la consumul de gaze, pentru cei care au centrală individuală, eu personal mi-am schimbat înainte de iarna trecută și fac economie cu aproape 30% la consumul de gaz schimbând doar centrala într-una eficientă, nouă, cu recuperarea căldurii”, a explicat Virgil Popescu.
„Avem posibilitățile acestea și să știți că centrala aceea nu era cu mult mai scumpă decât centrala de acum 9 ani care-o aveam și pe care am cumpărat-o atunci. Deci sunt modalități (…). La nivelul ministerului lucrăm cu Asociația producătorilor de energie și a celor de gaze naturale și vrem să facem chiar să promovăm un clip ca să învățăm oamenii pe toate televiziunile să înțeleagă ce înseamnă eficiența energetică”, a mai menționat ministrul.