Şcoala începe pe 11 septembrie. Elevii de clasa a V-a vor învăța în primele săptămâni după un compendiu
Şcoala începe pe 11 septembrie, i-a asigurat ministrul Educaţiei pe toţi elevii din România. Asta după ce peste 3.000 de elevi şi părinţi au semnat o petiţie online prin care au cerut prelungirea vacanţei de vară cu o săptămână. Motivele sunt diverse. De la şcolile în care sunt adevărate şantiere, până la respectarea tradiţiei de 15 septembrie.
Ministrul nu s-a lăsat convins. Așa că şcoala începe luni, 11 septembrie. Dar tot fără manuale pentru clasa a V-a. Elevii vor trece în primele opt săptămâni prin experimentul compendiului prezentat de Liviu Pop.
Vorbim de 177.000 de ghiduri şi o cheltuială de peste 160.000 de euro, peste ceea ce ministerul va cheltui oricum pentru manuale.
Premierul Mihai Tudose nu vede nimic rău în această soluţie de rezervă.
Singurele manuale de pe băncile elevilor de clasa a V-a vor fi cele de sport.