Seară de suflet în apropierea Crăciunului pentru românii care trăiesc în Franța, la Lyon. Corala „Ciprian Porumbescu” din Suceava a susţinut un concert de colinde
„Florile dalbe”, „O, brad frumos” şi alte cântece de Crăciun au fost fredonate de cei veniți să fie mai aproape, astfel, de tradițiile strămoşeşti. Concertul a fost organizat cu sprijinul Consulatului General al României la Lyon şi al Parohiei Ortodoxe Române Sfinții Mucenici de la Lyon şi Sfinții Arhangheli.
Corala”Ciprian Porumbescu” s-a remarcat în Europa prin cele peste 150 de concerte susținute şi prin câştigarea multor medalii de aur şi de argint la importante concursuri corale pe continent.
Încă de la înființare, în 1867 de către marele compozitor Ciprian Porumbescu, corala şi-a propus promovarea moştenirii muzicale româneşti. În repertoriul său de bază sunt incluse cântece clasice, bisericeşti şi cântări litirghice, cântece laice, arii din opere.
Momente emoționante au trăit şi copiii de la Şcoala Românească, Erol, din Lyon. Ei s-au pregătit cu cântece şi poezii să-l aştepte pe Moş Crăciun. Serbarea fost o bună ocazie de a se familiariza cu obicieiurile româneşti de Crăciun, iar copiii au fost răsplătiți pentru efortul lor cu daruri primite chiar de la Moş Crăciun. La Şcoala Românească de la Lyon, copiii care provin din familii de români sau din familii mixte învață despre tradițiile româneşti, dar şi despre zonele de unde provin părinții lor. De altfel, pe lângă cursurile de limba română, Şcoala Românească îşi propune păstrarea şi transmiterea valorilor culturale şi spirituale naționale. Cursurile Scolii Româneşti sunt frecventate şi de adulți francezi care vor sa invețe limba română şi să cunoască România.