Serghei Lavrov, enervat de criticile aduse Rusiei: Războiul va continua. Antony Blinken: Putin a pierdut deja
Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a povestit că Lavrov a fost foarte agresiv și a declarat că totul este un complot al Occidentului.
De asemenea, ministrul rus de externe a avertizat că războiul din Ucraina va continua.
La rândul său, secretarul de stat american, Antony Blinken, a spus că prezenţa lui Lavrov la reuniunea ASEAN nu a fost ‘nici constructivă, nici productivă’.
Putin a pierdut deja dacă ne gândim la ceea ce a vrut să obţină în Ucraina. Să ne amintim, Putin voia să şteargă Ucraina de pe hartă, să îi suprime independenţa şi să o supună Rusiei. A eşuat şi nu va reuşi niciodată acest lucru. Acum, întrebarea este unde şi cum se va sfârşi criza. Sunt decizii pe care trebuie să le ia Ucraina. E vorba de viitorul său, de poporul său, de pământurile sale şI de libertatea sa, a spus Antony Blinken.