Sezonul intoxicărilor cu ciuperci. Numai în județul Bihor 79 de oameni au ajuns la spital, unii chiar la Terapie Intensivă
Ciupercile de pădure şi de câmp au ieşit în număr mare, după ploile abundente din ultimele săptămâni. Cei care au pornit în căutarea lor spun că știu să le deosebească pe cele otrăvitoare. Doar că numărul mare de intoxicări arată că uneori se mai și înșală.
79 de persoane au ajuns la Spitalul Județean Oradea, de la începutul toamnei.
Pădurarii spun că, de regulă, cei care se ocupă de culesul ciupercilor sunt persoane cu venituri mici care încearcă astfel să câștige un ban în plus. Ei vândă marfa la marginea pădurii sau a drumului.
În România, există peste 1600 de specii de ciuperci „cu pălărie”. Dintre acestea, doar aproximativ 400 sunt comestibile.