Show aviatic și experiențe pline de adrenalină, la „Zilele Cetății Târgoviște” 2023
Cel mai așteptat moment al zilelor Târgoviștei a fost spectacolul susținut de piloții Aeroclubului României. Spectatorii au putut urmări spectacolul pe stadionul din oraș, unde au fost întâmpinați de trupa de percuție Barbarossa.
Nu au lipsit momentele pline de culoare și jocurile de artificii, cu care au fost întâmpinați piloții acrobați.
Spectatorii au fost impresionați de evoluția piloților și au aplaudat fiecare acrobație.
Cei mai îndrăzneți au putut face o plimbare cu balonul cu aer cald pentru a vedea cetatea de la înălțime.
Târgoviște găzduiește timp de trei zile un târg al meșteșugarilor, un târg de anticariat și un salon editorial.
Ultima seară se va încheia cu un show de lasere și focuri de artificii.