Simona Halep a abandonat în optimi la Washington. Jucătoarea nu s-a simțit bine și a chemat medicul de mai multe ori în timpul meciului
Halep (30 ani, 16 WTA), a treia favorită, a fost nevoită să se retragă din motive medicale după 66 de minute de joc. Fostul lider mondial, care a cerut intervenţia medicului în mai multe rânduri, nu s-a simțit bine în condițiile de căldură și umiditate de la Washington. De altfel, sportiva a avut probleme cu condițiile de joc și la ultima ei apariție la acest turneu, în 2017, când s-a retras în setul trei cu Ekaterina Makarova, în sferturi.
We’ve seen this problem before in the past and sadly it happened again today, the heat was just too much for Simona. She did her best, fighting back from 0-4 to 5 all before losing the 1st set. Anna Kalinskaya defeated Simona Halep 7-5, 2-0 retirement. pic.twitter.com/LAmlxivtPN
— Romanian Tennis (@WTARomania) August 3, 2022
Simona Halep a început slab meciul şi a fost condusă cu 4-0, dar a reuşit o revenire formidabilă şi a egalat, 5-5. A avut 40-0 pe serviciul său, dar nu a mai câştigat apoi decât un punct până la finalul setului, pierdut cu 5-7. Problemele au continuat şi în debutul actului secund, iar Simona s-a retras după două ghemuri pierdute.
În acest meci românca a făcut 5 duble greşeli şi a avut procentaj la prima minge pusă în teren de doar 46,5%.

Acesta a fost primul său meci cu Kalinskaia (23 ani, 71 WTA).
Este a doua oară, după sfertul de finală cu Makarova din 2017, când canicula o determină pe sportiva noastră să abandoneze la Washington, unde terenurile de tenis, construite din ciment, amplifică temperatura la nivelul solului și face să fie resimțită la valori de 42-45 de grade Celsius.
Simona Halep rămâne cu un cec de 4.100 de dolari şi 30 de puncte WTA după victoria din primul tur cu Cristina Bucşa (Spania), 6-3, 7-5.
Și favorita principală a turneului de la Washington, Jessica Pegula, a fost eliminată în optimi, învinsă de Daria Saville în două seturi.
Următorul turneu la care participă jucătoarea noastră este cel de la Toronto, care are loc în perioada 8 -14 august (Simona a câștigat Rogers Cup în 2018, când a avut loc la Montreal).

