Site-urile instituțiilor publice se vor adapta nevoilor persoanelor cu dizabilităţi

9 iulie 2017, 21:37

Pentru persoanele cu dizabilitaţi, internetul are încă foarte multe necunoscute. Şi piedici. Pentru că foarte multe site-uri, inclusiv cele ale instituţiilor publice, nu sunt adaptate pentru cei care au probleme de vedere, de exemplu.

Încă din 2006, legea cere instituţiilor publice să comunice şi în format alternativ. Abia acum însă autorităţile au lansat un ghid care să îi ajute pe cei care contruiesc pagini de internet să îşi adapteze conţinutul şi pentru cei cu probleme.

România trebuie să implementeze până în toamna anului viitor şi o directivă europeană care prevede tocmai accesibilizarea conţinutului online de interes public.

Acest ghid destinat autorităţilor publice este un prim pas în această direcţie, iar el ar putea fi impus şi mediului privat, în special sectorului de servicii.

Urmărește-ne pe Google News