Situația din Bahmut este din ce în ce mai dramatică. Civilii din orașul ucrainean supraviețuiesc datorită voluntarilor. Ucraina a reluat exporturile de electricitate către Europa
„Suntem total concentraţi pe Bahmut, continuăm să îndeplinim misiuni de luptă. Cea mai mare parte, peste 80%, se află sub controlul nostru, inclusiv toate centrele administrative, fabrici, administraţia oraşului”, a precizat Evgheni Prigojin, într-un material video postat pe contul său de Telegram.
Prigojin a arătat că forţele ucrainene „încă deţin o parte din zonele rezidenţiale ale oraşului, unde există clădiri care au fost transformate în zone fortificate, iar sub aceste clădiri există tuneluri”.
„Doar această parte din Bahmut mai rămâne să fie cucerită”, a spus el, arătând spre o zonă marcată pe hartă.
Şeful Wagner a indicat că acest lucru a fost posibil datorită faptului că „Ministerul Apărării, incluzând Forţele Aeropurtate ruse”, a preluat protecţia flancurilor drept şi stâng ale zonelor ocupate de mercenarii ruşi.
„Din câte ştiu, ei au tot ce le trebuie pentru a organiza apărarea şi a desfăşura acţiuni ofensive dacă este necesar”, a declarat Prigojin.
Potrivit acestuia, localităţile ucrainene adiacente, care până acum „au fost ţinta atacurilor grupului Wagner, rămân în responsabilitatea Forţelor Aeropurtate şi a altor unităţi de apărare”.
Luni, liderul interimar numit de Moscova în regiunea ucraineană Doneţk, Denis Puşilin, a afirmat că trupele ruse controlează „peste 75%” din Bahmut, dar a recunoscut că lupte violente au loc în vestul oraşului.
Orașul Bahmut, punctul cel mai fierbinte al luptelor de pe frontul de est nu a fost părăsit de toți civilii. Bombele nu îi mai sperie, ci mai degrabă lipsa apei. Dacă nu ar fi echipele de voluntari care periodic aduc ajutoare în zonă, viața lor ar fi și mai grea.
”Nu avem apă. Fără electricitate te mai descurci cumva, dar fără apă şi detergenţi, nu. I-am rugat şi mi-au dat o sticlă”, a spus o femeie.
”Acum câtva timp era înspăimântător, dar acum, ne-am obişnuit. Nici nu mai dai atenţie exploziilor”, a spus un localnic.
Tot voluntarii, medici și asistenți medicali, au grijă ca soldații răniți să primească primul ajutor și să ajungă la spital. Sunt folosite autobuze speciale echipate cu sisteme de monitorizare a semnelor vitale.
”Cei pe care îi transportăm acum au fost răniţi în luptă. Le acordăm ajutor medical şi ne asigurăm că sunt starea lor e stabilă până ajungem la spital unde vor fi trataţi”, a spus Maria, medic voluntar.
Vestea bună e că deși rușii s-au străduit o jumătate de an să distrugă infrastructura energetică a Ucrainei, nu au reușit. Ucraina nu numai că a reușit să restabilească alimentarea cu electricitate în țară, dar a și reluat exporturile către Europa.

