Socrii primarului Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul mitei pentru un judecător. Primarul din Baia Mare și mama sa, audiați de anchetatori

13 noiembrie 2023, 10:29

ACTUALIZARE Socrii primarului băimărean Cătălin Cherecheş rămân în arest preventiv în dosarul în care procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie îi acuză că ar fi încercat să dea o sumă de bani rudei unui judecător astfel încât acesta să pronunţe o soluţie favorabilă într-un dosar de corupţie care îl vizează pe edil. Decizia este definitivă.

Curtea de Apel Târgu Mureş a respins, luni, ca nefondate contestaţiile formulate de către cei doi inculpaţi faţă de decizia instanţei de fond care a dispus plasarea lor în arest preventiv, dar şi cererile celor doi de înlocuire a arestului preventiv. Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de două persoane, G.C. şi G.D.P. (soţ şi soţie), în sarcina cărora s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi complicitate la dare de mită. Surse judiciare au precizat că ar fi vorba despre socrii primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care ar fi oferit mita uneia dintre judecătoarele din completul care soluţionează dosarul în care edilul este acuzat de luare de mită.

–––––––––

Primarul Cătălin Cherecheș, dar şi mama sa vor ajunge în faţa anchetatorilor în cadrul procedurii confiscării extinse. Aceștia încearcă să afle de unde proveneau cei 50.000 de euro pe care socrii lui Cherecheş i-au adus cash pentru o soluţie blândă în dosarul în care săptămâna viitoare se va da un verdict definitiv.

Din primele verificări, reiese faptul că banii nu ar proveni de la edilul din Baia Mare, dar procurorii vor extinde procedura confiscării extinse și vor verifica de unde provine suma de bani. În cadrul acestei proceduri se vor face verificări încrucișate care îi vor viza pe prietenii și rudele apropiate.

Se vor face de asemenea și percheziții informatice asupra telefoanelor socrilor lui Cherecheș și va fi reaudiată și soția acestuia. Ea este pusă sub urmărire penală pentru complicitate la dare de mită chiar din seara izbucnirii scandalului.

Astăzi, Curtea de Apel din Târgu Mureş anunță o decizie definitivă în privinţa măsurilor preventive luate în cazul socrilor lui Cherecheş.

Socrii primarului Cătălin Cherecheș au fost arestați de magistrați pentru 30 de zile. Cei doi soți sunt acuzați de săvârșirea infracțiunilor de dare de mită și complicitate la dare de mită.

Soacra primarului Cherecheș, Claudia Glica, ar fi fost prinsă în flagrant, în data de 8 noiembrie, la Cluj, în timp ce intermedia o mită pentru judecătoarea care urma să pronunțe sentința definitivă într-un dosar de corupție al ginerelui său pe data de 24 noiembrie la Curtea de Apel Cluj.  Procurorii au găsit asupra soacrei suma de 50.000 de euro care ar fi urmat să fie dată judecătoarei ca tranșă dintr-o sumă mai mare, de 100.000 de euro. Soacra lui Cherecheș ar fi discutat cu mama judecătoarei, pe care o cunoștea, căreia i-ar fi promis o sumă de bani pentru a obtine o condamnare mai blândă pentru ginerele ei.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a declarat miercuri că nu știe nimic despre aceste lucruri.

Judecătoarea Georgiana Rodica Hîngan Fărcaș, de la Curtea de Apel Cluj, pe care socrii lui Cătălin Cherecheș ar fi vrut să o mituiască a făcut cerere de abținere, dar i-a fost respinsă, potrivit poralului istanțelor. Ea trebuie să dea verdictul final în procesul primarului din Baia Mare în 24 noiembrie. În prima instanță, edilul a primit o pedeapsă cu executare, de 5 ani de închisoare, pentru luare de mită în formă continuată.

Urmărește-ne pe Google News