Somon contaminat cu Listeria, retras din Carrefour. ANSVSA: Cei care au cumpărat produsul să îl distrugă sau să îl aducă înapoi în magazine
Comercianţii le recomandă persoanelor care au cumpărat produsele să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazine. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.
„Lotul de produs supus rechemării de la consumator este următorul: – Lot 51 C / DLC 04.02.2019 – Cod EAN : 5941330014327. Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul menționat mai sus să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele Carrefour de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal”, spun reprezentanții ANSVSA
Listerioza se poate manifesta cu simptome asemănătoare gripei, adică febră, dureri musculare, greață, vomă și dureri gastrice. Nu este prima data când un mare comerciant decide rechemarea unui astfel de produs. Anul trecut, alte două lanţuri de hypermarketuri au avut aceeaşi problemă.