Sorana Cîrstea a fost învinsă surprinzător în turul doi la Wimbledon, după ce a condus cu 3-0 în decisiv

Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 26 la Wimbledon, nu a reușit să-și egaleze parcursul de anul trecut pe iarba londoneză, când a ajuns până în turul trei, fiind învinsă după două ore și 11 minute de joc, după ce a condus cu 3-0 în setul decisiv.
Sorana a început slab meciul, sportiva din Germania conducând cu 5-0. Cîrstea a reușit o revenire, câștigând trei ghemuri consecutive, însă Tatjana Maria a câştigat setul cu 6-3.
Sportiva noastră a câștigat apoi categoric setul secund, cu 6-1.
Românca a început în forţă şi setul decisiv, conducând cu 3-0, însă a început să greşească tot mai mult şi a fost egalată, 3-3. Cîrstea a mai reuşit un break (4-3), dar imediat Maria a câştigat şi ea contra serviciului (4-4). Cîrstea a pierdut meciul apoi pe propriul serviciu, nemțoaica reușit break-ul la 6-5.
Cîrstea, care anul trecut a ajuns până în setul al treilea la All England Club, a avut un procentaj mai mic la mingile de break fructificate, a dominat la mingile direct câştigătoare, 36-17, dar a făcut multe erori neforţate (34-18), fiind depăşită de Maria cu doar un punct la total, 89-88.
Sorana Cîrstea o învinsese pe Tatjana Maria în toate cele trei meciuri directe de până acum, cel mai recent luna trecută, în primul tur la Roland Garros, cu 6-3, 6-3.
Tot miercuri, în primul tur la dublu, perechea româno-georgiană Irina Bara/Ekaterine Gorgodze a fost învinsă de cuplul american Danielle Collins/Desirae Krawczyk cu 6-3, 6-2, în 69 de minute.