Sorana Cîrstea s-a calificat în turul doi la Roland Garros, după o revenire de senzație în meciul cu Kaja Juvan. Slovena a înlocuit-o pe Petra Kvitova, care s-a retras din cauza unei accidentări
Sorana Cîrstea s-a impus după două ore şi 24 de minute, în faţa unei adversare venite din postura de ”lucky loser”, după retragerea cehoaicei Petra Kvitova, a şasea favorită.
Kaja Juvan (18 ani, 131 WTA) a câştigat primul ghem al meciului, contra serviciului, dar Cîrstea a revenit şi a preluat controlul, mergând cu serviciul până la 5-5, când slovena a reuşit un break, iar apoi a câştigat primul set cu 7-5.
Kaja Juvan a continuat să joace mai bine şi profite de greşelile comise în serie de Cîrstea şi în setul secund, în care a avut 3-1 şi 4-2. Cîrstea a reuşit să revină şi a restabilit egalitatea la seturi, după patru ghemuri consecutive câștigate (6-4).
În decisiv, Cîrstea a avut mai multe mingi de 3-0, dar le-a ratat. Juvan a ajuns să conducă cu 4-2 și 5-3, dar românca a rezistat, a rămas în meci şi a reuşit să se impună cu 7-5.
În acest meci, Sorana Cîrstea a comis 4 duble greşeli, față de 7 Juvan. Procentajele la servicii au fost aproximativ egale, Juvan a avut mai multe mingi direct câştigătoare (40-28), dar şi mai multe erori neprovocate (39-29).
Sorana Cîrstea, semifinalistă săptămână trecută la Nurnberg, şi-a asigurat un cec de 87.000 de euro şi 70 de puncte WTA. În turul doi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Aliona Bolsova (Spania, 21 ani, 137 WTA), aflată la prima victorie din carieră la un turneu de Grand Slam. Aliona Bolsova Zadoinov este din Republica Moldova, dar reprezintă Spania, și a eliminat-o pe Vera Zvonareva în primul tur.