Parlamentul spaniol va vota joi reînvestirea lui Pedro Sanchez. Premierul are sprijinul formațiunii liderului separatist Carles Puigdemont

Dezbaterile vor începe miercuri la ora 11:00 GMT înaintea unui vot de încredere programat joi, a anunţat preşedinta Camerei Deputaţilor, Francina Armengol, în faţa presei.
După săptămâni de negocieri intense, Sanchez, aflat la putere din iunie 2018, a reuşit să adune în jurul său formaţiunile politice reprezentând majoritatea deputaţilor.
Datorită sprijinului extremei stângi, alături de care guvernează de trei ani, partidelor basce şi catalane şi o unei mici formaţiuni din Canare, Sanchez, care s-a plasat pe locul al doilea la alegerile legislative din 23 iulie, va putea conta pe voturile a 179 de deputaţi, în timp ce majoritatea absolută este stabilită la 176.
Pedro Sanchez a obţinut joi sprijinul crucial al celor şapte deputaţi ai formaţiunii separatistului catalan Carles Puigdemont, în schimbul adoptării viitoare de către Parlament a unei legi de amnistie pentru separatiştii urmăriţi în justiţie, în special pentru implicarea lor în tentativa de secesiune a Cataloniei în 2017.
Această măsură divizează profund societatea spaniolă.
Duminică, sute de mii de persoane au manifestat în toată ţara împotriva amnistiei, la apelul Partidului Popular, principala formaţiune a opoziţiei de dreapta al cărei lider, Alberto Nunez Feijoo, s-a plasat pe primul loc la alegerile legislative, dar nu a reuşit să fie învestit prim-ministru la sfârşitul lunii septembrie din cauza lipsei de sprijin suficient în Parlament.