Speranțe pentru o vindecare rapidă de coronavirus. O substanţă care elimină paraziţii, disponibilă deja şi în România, testată în laborator. Prof. dr. Alexandru Rafila despre variantele de lucru din lume
O substanţă care elimină paraziţii, disponibilă deja şi în România, a fost testată în laborator împotriva noului coronavirus la Universitatea din Melbourne, Australia.
Cercetătorii au constatat că Ivermectina opreşte dezvoltarea virusului SARS Cov-2 în cultura celulară. Dr. Kylie Wagstaff a descoperit împreună cu echipa ei că substanţa, chiar şi într-o doză unică, ar putea elimina din organism tot materialul genetic al virusului în maximum 48 de ore.
Următorul pas este stabilirea dozei optime ce poate fi administrata oamenilor. Testele clinice ar putea începe într-o lună.
Prof. dr. Alexandru Rafila, membru în comitetul executiv OMS: „Rămâne să vedem dacă este într-adevăr şi are şi efect antiviral. (…) Una este efectul in vitro, adică în condiţii experimentale, în laborator, şi altceva e ce se întâmplă in vivo„.
În alte ţări sunt în testare pe oameni şi alte medicamente care atacă direct noul coronavirus. Reduc replicarea virală, nu doar simptomele bolii şi inflamaţia care uneori poate fi fatală.
În SUA, studiile clinice sunt în stadii avansate. După testul siguranţei, trebuie să treacă şi testul eficacităţii pentru a fi aprobate şi puse pe piaţă.
Prof. dr. Alexandru Rafila, membru în comitetul executiv OMS: „Există mai multe variante care se iau în calcul. Rămâne să vedem care dintre ele este accesibilă. O să fie vorba probabil şi de un studiu clinic care sigur va include pacienţi din România şi din alte ţări. (…) Ulterior, în funcţie de politica companiei producătoare, acest medicament trebuie să devină accesibil, iniţial prin uz compasional până este aprobat de autorităţile din Statele Unite„.
O altă variantă discutată: tratamentul cu plasmă recoltată de la cei vindecaţi, cu anticorpi împotriva noului coronavirus.
Peste 300 de români au scăpat de virus cu câteva medicamente aprobate pentru HIV, malarie, lupus sau artrită reumatoidă. Iniţial, centrele pentru Covid au aplicat scheme terapeutice diferite, primite de la institutul Matei Balş.
Acum, spitalele respectă acelaşi protocol, dar fac diverse combinaţii în funcţie de gravitatea bolii.
Prof. dr. Virgil Musta, purtător de cuvânt, Spitalul „Victor Babeş” Timişoara: „Perioada de vindecare depinde de forma clinică de boală. Pentru formele uşoare şi asimptomatice, vindecarea este la fel de rapidă, doar că avem mai puţine forme asimptomatice şi uşoare şi avem mai multe forme medii şi medii spre severe. Evoluţia (…) poate depăşi două săptămâni, dar rar. Dacă înainte la 4-5 zile se negativau, acum cred că avem o medie de 8-10 zile„.
Diana Brâncuș, jurnalist TVR: „Şi statisticile din România arată clar că infecţia cu noul coronavirus îi poate doborî mai ales pe cei au deja probleme cu plămânii sau suferă de boli de inimă, diabet, cancer sau alte afecţiuni cronice. Nu există vreun tratament miraculos, spun medicii. Aşa că metoda cea mai sigură este prevenţia: spălaţi-vă des pe mâini cu săpun, dezinfectaţi suprafeţele şi staţi acasă!„.