Stare de urgență în Minneapolis după trei zile de violențe. Protestele s-au extins în zeci de orașe americane

29 mai 2020, 18:49

Protestatarii au incendiat clădiri, iar guvernatorul local a cerut ajutorul Gărzii Naționale. Președintele Trump i-a numit „huligani” pe cei care fac acte de vandalism și a amenințat că autoritățile vor răspunde în forţă. Vă avertizăm că urmează imagini cu un puternic impact emoțional!

Protestatarii au ocupat o secție de poliție și apoi i-au dat foc. Acolo lucrau cei patru polițiști acuzați că au cauzat moartea unui bărbat de culoare. De trei zile, demonstranții furioși s-au bătut cu poliția și au vandalizat mai multe magazine, bănci și clădiri comerciale. Guvernatorul statului Minnesota a decretat ceea ce a numit stare de urgență pe timp de pace și a cerut ajutorul armatei.

“Este foarte multă durere şi nervozitate în oraşul nostru. Înţeleg asta, tot oraşul recunoaşte acest lucru. Dar ce am văzut în ultimele ore şi nopţi, toate acele acte de vandalism sunt absolut inacceptabile”, a declarat Jacob Frey, primarul orașului.

Incidentele au început acum trei zile. Atunci au apărut imaginile cu arestarea lui George Floyd, un bărbat afro-american de 46 de ani. Unul dintre oamenii legii a stat minute în șir cu genunchiul pe gâtul său, în ciuda urletelor celui arestat, care striga că nu poate sa respire.

“De prea multe ori am fost nevoiţi să protestăm paşnic. Am ieşit cu pancarte şi nu am văzut niciun rezultat. Niciodată nu am văzut o condamnare când o persoană de culoare a fost ucisă de un poliţist alb”, susține unul dintre protestatari.

Violențele fără precedent din Minneapolis l-au înfuriat pe președintele Trump. O postare a acestuia în care îi numea huligani pe protestatarii violenți si i-a avertizat că atunci „când încep jafurile, vor începe și focurile de armă” a fost ascunsă de Twitter pe motiv că glorifică violența, dar a lăsat-o accesibilă spunând că este în interesul public.

Între timp, protestele s-au extins în mai toate marile orașe americane, inclusiv Los Angeles, New York, Chicago și Denver. În unele locuri, acestea au degenerat grav și chiar s-au înregistrat victime după ce s-au folosit arme de foc.

Urmărește-ne pe Google News