Starea de urgență în Republica Moldova a fost prelungită. „Situația de securitate din regiune rămâne precară, iar Republica Moldova rămâne o țintă a unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid”

Pentru proiectul de lege au votat 61 de deputați.
Potrivit premierului Dorin Recean, prelungirea stării de urgență este necesară, în contextul mai multor riscuri și amenințări, printre care provocările de natură energetică, umanitară, socială și de securitate, consecințe ale agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei.
„Situația de securitate din regiune rămâne precară, iar Republica Moldova rămâne o țintă a unui larg spectru de manifestări ale războiului hibrid, prin care se încearcă destabilizarea țării. Aceste riscuri sunt exacerbate și de situația gravă, fără precedent din domeniul justiției, în care este afectată funcționalitatea instituțiilor din sistemul judecătoresc”, se arată în nota informativă a proiectului de hotărâre, citată de TVR Moldova.
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova va continua să emită dispoziții care sunt obligatorii și executorii pentru conducătorii autorităților administrației publice centrale și locale, pentru agenții economici, instituții publice și pentru alte persoane aflate pe teritoriul Republicii Moldova.
Starea de urgență în Republica Moldova a fost instituită pe 24 februarie 2022, la câteva ore după ce Rusia a invadat Ucraina.