VIDEO Starea fetiței cu transplant de ficat, internată la Fundeni, în continuare critică, după o nouă intervenție

Spital de pediatrie
Spital de pediatrie
17 mai 2022, 10:40

„În prima zi după reintervenția chirurgicală, starea fetiței transplantate se menține extrem de critică, necesitând în continuare măsuri susținute de terapie intensivă”, a precizat Institutul Clinic Fundeni într-un comunicat.

Fetița care a primit un transplant de ficat în urmă cu aproape trei săptămâni, fiind suspectată că suferă de noua hepatită și având boala Wilson, a suferit luni o nouă intervenție chirurgicală, „identificându-se complicaţii ale anastomozei biliare, care au fost corectate”.

În ultimele trei zile, starea fetiței s-a degradat progresiv, iar după intervenție starea ei a rămas critică.

De la început, medicii au avut emoţii pentru Rebeca. Şi înainte de transplant era extrem de slăbită, doar piele şi os. Boala genetică i-a măcinat trupul firav şi a ajuns să aibă doar 15 kilograme la 5 ani. Medicii spun că, din cauza anemiei şi a celorlalte probleme cu care a ajuns la spital, organismul nu a ajutat-o să se apere de infecţii şi să se recupereze după intervenţia complexă.

Rebeca a avut alături la Fundeni două dintre cele mai bune echipe medicale din România. Au participat şi medici pediatri de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”. În aproape cinci ore de intervenţie a primit un lob de ficat prelevat de la un adolescent aflat în moarte cerebrală.

Prof. dr. Vlad Brașoveanu, șeful echipei chirurgicale de la Institutul Clinic Fundeni, a declarat că „urmează, în perioada următoare, să vedem dacă organismul fetiței acceptă acest ficat pentru că există și situația în care poate să fie o non-funcție primară sau o altă complicație.  Să sperăm că nu va fi vorba despre așa ceva”.
Prof. univ. dr. Irinel Popescu a arătat că „riscurile cele mai mari de acum înainte sunt legate de infecţie”, aceasta fiind „ameninţarea cea mai mare”.
Fetița a fost iniţial suspectă de hepatită A, dar analizele au infirmat diagnosticul. Părea să aibă hepatita misterioasă care a alertat întreaga lume. Deja avea insuficiență hepatică acută, când a fost transferată de la Spitalul„Grigore Alexandrescu” la Fundeni. Acolo, medicii au stabilit că are o afecţiune genetică rară, boală Wilson. Diagnosticul a venit la aproape o lună de la prima internare. Creierul său era deja în pericol, iar medicii au decis să-i facă transplantul de urgenţă.

Georgiana, mama fetiței, a arătat că „transplantul hepatic tot trebuia făcut.  Dacă a trecut ea de această operaţie grea, o să treacă şi de recuperarea aceasta”.
În România, nu există un centru acreditat pentru transplant pediatric. Sunt cinci copii cu afecţiuni cronice pe lista de așteptare pentru ficat. Autoritățile spun că Spitalul de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” va primi acreditare pentru a face transplant hepatic la pacienţii sub 16 ani, în colaborare cu echipele de la Fundeni.

 

Urmărește-ne pe Google News