Stenograme din referatul privind propunerea de arestare preventivă a primarului din Mioveni: „Domnu’ primar, în afară de ăia 10.000, vă mai dau încă 20.000”
Șeful Poliției Locale din Pitești, Nicolae Valerică, le-a spus procurorilor că în toamna anului trecut l-a rugat pe primarul din Mioveni, Ion Georgescu, să îl ajute să își angajeze fata la spitalul orășenesc.
Georgescu i-ar fi cerut 30.000 de euro, iar în decembrie anul trecut Valerică i-ar fi dat 10.000 de euro. Primarul nu a reușit să îi angajeze fata. În iunie acest an, cei doi au discutat din nou.
„NICOLAE VALERICĂ: Să trăiți! Am onoarea!
GEORGESCU ION: Eu nu rămân dator la tălică.
NICOLAE VALERICĂ: Păi eu am înțeles.
GEORGESCU ION: Lasă-mă puțin că am eu niște probleme. Nu rămân. August, septembrie mă… nu rămân dator.
NICOLAE VALERICĂ: Domnu’ primar, credeți-mă eu am venit pentru fata mea, ca să mă rezolvați. Eu nu, nu înțeleg de ce nu ați încercat să mă ajutați.
GEORGESCU ION: Cum n-am încercat să…
(Sursa: Referat DNA)
În aceeași discuție, denunțătorul îi spune primarului că îi dă mită pentru angajare, iar edilul îl cheamă pe la el.
NICOLAE VALERICĂ: Domnul primar, în afară de ăia 10.000 care vi i-am dat, eu vă mai dau încă 20.000.
GEORGESCU ION: Du-te domne de aici. Pă 7, 8, vii ca să vorbim.
NICOLAE VALERICĂ: 7, 8 care? Acuma, luna iulie ?
GEORGESCU ION: Iulie vii, pentru că fetele mele lucrează la raport.
Cum a venit toamna și angajarea la spital nu a fost făcută, polițistul i-a cerut primarului banii înapoi. Pe 4 octombrie, la primăria din Mioveni, edilul a restituit mita primită în decembrie anul trecut.
NICOLAE VALERICĂ: Pot să mă uit, sau… ? Da, sunt toți banii, 5 o dată, 5 o dată, 10 mii. Îmi pare rău că s-a ajuns aici, trebuia să… să ne înțelegem de la început.
GEORGESCU ION: Viața merge înainte și om vedea.
După ce a fost prins în flagrant, primarul a susținut că, de fapt, a restituit un credit.
Edilul a fost arestat 30 de zile sub acuzaţia de trafic de influenţă, iar prefectul l-a suspendat din funcție.

