Studenții moldoveni, fără gratuitate pe CFR, din cauza unei scăpări a legii

16 mai 2017, 21:16

Alexandru Rotaru este din Republica Moldova şi învaţă la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti. El spune că nu a putut obţine bilet gratuit pe baza permisului de şedere nici la Braşov, nici la Arad.

Şi Ion Panainte a plecat din Bucureşti spre Constanţa cu bilet gratuit, dar la întoarcere a fost refuzat. Discuţia cu angajaţii CFR a fost filmată cu telefonul.

Ion a făcut reclamaţie, iar oficialii CFR i-au răspuns că angajata a respectat legea. Lucrurile s-au schimbat abia după trei luni şi jumătate.

CFR Călători dă asigurări că acum şi permisul de şedere poate fi folosit de studenţi pentru a obţine bilete gratuite. Modificarea s-a făcut însă abia după ce compania a solicitat şi a primit confirmarea de la Inspectoratul General pentru Imigrări că acesta este actul de identitate prin care un student străin se legitimează pe teritoriul ţării noastre.

Pe site-ul CFR Călători, modificarea este anunţată pe data de 15 mai.

„CFR Călători a solicitat şi a obţinut confirmarea din partea Inspectoratului General pentru Imigrări a faptului că acesta reprezintă actul de identitate prin care un student străin se legitimează pe teritoriul ţării noastre.” (Sursa: CFR Călători, 16 mai)

 

Urmărește-ne pe Google News