Studiu: Impactul încălzirii globale asupra solului. „Nu trebuie să trăiești în Veneția ca să fii într-un oraș care se scufundă”

Chicago
Chicago
19 iulie 2023, 13:21

Pentru prima dată, experții de la Universitatea Northwestern din Illinois au legat fenomenul de mutarea terenurilor din zonele urbane. Pe măsură ce pământul se încălzește, straturile de lut se deformează și acest lucru face ca fundațiile clădirilor și terenul din jur să se miște excesiv și chiar să se crape, au spus oamenii de știință. Acest lucru ar putea afecta durabilitatea pe termen lung a clădirilor, susțin ei.

Problema nu se limitează la Chicago. Experții afirmă că „pericolul tăcut” se ascunde și sub alte orașe din întreaga lume. În multe zone urbane, căldura este eliberată de clădiri și de transportul subteran, cum ar fi sistemele de metrou, determinând pământul „să se încălzească într-un ritm alarmant”.

Echipa care a efectuat studiul a amplasat o rețea wireless de peste 150 de senzori de temperatură în Chicago Loop, cartierul central de afaceri al orașului, atât sub pământ, cât și deasupra solului. Datele de temperatură au fost colectate folosind senzori care au fost instalați în subsoluri, tuneluri de metrou, parcări subterane și pe străzi.

Studiul a constatat că temperaturile subterane de sub centrul orașului Chicago au fost adesea cu 10 grade Celsius mai mari decât cele de sub Grant Park, un spațiu verde care este departe de clădiri și sisteme de transport subterane.

Echipa a realizat, de asemenea, un model de computer 3D pentru a vedea cum s-a schimbat terenul din 1951, când s-a deschis primul metrou al orașului. Simulările s-au potrivit cu rezultatele culese pe teren și au fost apoi folosite pentru a prezice cum s-ar putea schimba lucrurile până în 2051. Concluziile ar fi că temperaturile mai calde ar putea duce la umflarea și extinderea pământului în sus cu până la 12 mm, iar solul s-ar putea scufunda în jos, sub greutatea unei clădiri, cu până la 8 mm.

Alessandro Rotta Loria, profesor asistent de inginerie civilă și de mediu, care a condus studiul, l-a numit un „pericol tăcut”. „Lutul Chicago se poate contracta atunci când este încălzit, la fel ca multe alte soluri cu granulație fină”, a spus el.

„Ca urmare a creșterii temperaturii în subteran, multe fundații din centrul orașului suferă așezări nedorite, încet, dar continuu. Cu alte cuvinte, nu este nevoie să locuiești în Veneția pentru a trăi într-un oraș care se scufundă, deși cauzele unor astfel de fenomene sunt complet diferite”, explică cel care a coordonat cercetarea.

Expertul punctează că schimbările nu vor fi bruște: „Nu este ca și cum o clădire se va prăbuși brusc. Lucrurile se scufundă foarte încet. Consecințele asupra funcționalității structurilor și infrastructurilor pot fi foarte rele, dar este nevoie de mult timp pentru a le vedea. Este foarte probabil ca schimbările climatice subterane să fi provocat deja fisuri”.

Articol de Arina Delcea

Urmărește-ne pe Google News