SUA: Alex Jones a fost condamnat să plătească aproape un miliard de dolari către victimele masacrului de la școala Sandy Hook, după ce a afirmat că atacul în care au murit 20 de copii a fost o înscenare
Jones (48 de ani), proprietar al site-ului Infowars, a susţinut că apropiaţii elevilor şi membrilor personalului ucişi în masacrul din 2012 erau actori şi că masacrul în sine a fost o înscenare din partea celor care se opun armelor de foc. Teoria sa conspiraţionistă a fost intens vehiculată pe internet.
Un juriu din Waterbury, statul Connecticut, nu departe de şcoala unde s-a petrecut tragedia, a stabilit că Alex Jones trebuie să achite către familiile a opt dintre victime, precum şi unui agent FBI prezent în ziua aceea la locul faptelor, suma totală de 965 de milioane de dolari ca despăgubiri pentru defăimare şi prejudiciu moral.
Unul din avocaţii familiilor, Chris Mattei, a salutat un „verdict istoric” şi a promis că se va preocupa să fie şi pus în aplicare.
Bill Sherlach, a cărui soţie a fost ucisă la Sandy Hook, a declarat că decizia juriului arată că „internetul nu este departe de Far West şi că faptele au consecinţe”.
„Oamenii ca Alex Jones vor trebui să se gândească mai bine ce spun şi cum spun”, a atenţionat Sherlach în faţa reporterilor.
Familiile care l-au dat în judecată pe Jones au explicat că au fost hărţuite şi ameninţate de fani ai complotistului ferm convinşi că masacrul nu a avut loc de fapt şi că rudele care plângeau jucau de fapt un rol.
Erica Lafferty, fiica directoarei şcolii, şi ea ucisă în atac, a declarat la rândul ei la proces că a fost acuzată în mod repetat pe reţelele sociale că este actriţă şi a primit inclusiv ameninţări de viol.
Pe 14 decembrie 2012, Adam Lanza, de 20 de ani, înarmat cu o puşcă semiautomată, a omorât 20 de copii şi şase adulţi la şcoala elementară Sandy Hook din Newtown, Connecticut, după care s-a sinucis cu aceeaşi armă. Înainte de a porni spre şcoală, el îşi omorâse mama. Copiii ucişi aveau şase şi şapte ani.
Alex Jones – partizan fervent al fostului preşedinte Donald Trump – a declarat că vrea să facă apel şi că nu are „nici măcar două milioane cash”, îndemnându-şi susţinătorii să-l ajute cumpărând produse de pe site-ul său.
„Vor să ne sperie pentru a ne lua libertatea şi ca să nu mai punem la îndoială Uvalde şi ceea ce s-a întâmplat în realitate acolo sau la Parkland”, a spus el, referindu-se la alte atacuri din şcoli.
„Ghiciţi ce: nu ne este frică, nu plecăm nicăieri şi nu ne vom opri”, a adăugat Jones.
Complotistul – care a fost deja condamnat, în Texas, la plata a 50 de milioane de dolari către un cuplu care şi-a pierdut băiatul de şase ani la Sandy Hook – a recunoscut în cele din urmă public realitatea masacrului, dar a refuzat să coopereze cu tribunalele.