SUA: Cel puţin şase persoane au murit după ce uraganul Zeta a lovit sudul ţării. Peste două milioane de locuitori au rămas fără energie electrică

Zeta a atins miercuri noaptea zona de uscat, în statul Louisiana, cu intensitatea unui uragan de categoria a 2-a, însoţit de viteze ale vântului de până la 175 de kilometri la oră.
Conform Poweroutage.us, care monitorizează penele de curent de pe teritoriul ţării, peste două milioane de locuitori din Louisiana, Alabama, Mississippi, Georgia, Carolina de Sud şi Carolina de Nord au rămas joi fără energie electrică.
Uraganul puternic a determinat guvernatorii statelor afectate să declare stare de urgenţă, iar preşedintele Donald Trump şi-a amânat un miting electoral programat joi în Carolina de Nord.
Locuitorii de pe coastele statului Louisana au fost cei mai afectaţi. Un bărbat a murit electrocutat în sudul statului, iar vântul puternic a rupt acoperişurile mai multor case, în timp ce trei diguri dintr-o singură zonă au fost distruse de nivelul în creştere al apelor.
Până joi seara, Zeta a scăzut din intensitate ajungând la nivel de ciclon tropical.