Summit istoric la Vatican. Papa Francisc vrea măsuri concrete în scandalul abuzurilor sexuale asupra minorilor

22 februarie 2019, 16:12

Papa Francisc așteaptă de la Biserica Catolică condamnarea abuzurilor și adoptarea unor măsuri concrete pentru eliminarea lor.

„În fața flagelului abuzurilor sexuale comise de oamenii Bisericii împotriva minorilor, m-am gândit să mă consult cu voi, patriarhi, cardinali, arhiepiscopi, episcopi pentru ca împreună să putem asculta strigătul celor mici, care cer dreptate”, a spus Papa Francisc.

Suveranul Pontif s-a rugat la Sfânta Fecioară să ilumineze Biserica pentru a încerca să vindece rănile provocate de acest scandal.

Papa Francisc a prezentat 21 de linii directoare, care să-i ajute pe episcopi să reflecteze asupra complicatei teme.

Un tânăr italian a povestit, cu lacrimi în ochi, despre momentele de coșmar prin care a trecut. A venit la Vatican, alături de alte victime ale abuzurilor, să tragă un semnal de alarmă.

Summitul are ca scop convingerea înalților prelați ai Bisericii Catolice de faptul că au o responsabilitate în ceea ce privește prevenirea agresiunilor sexuale asupra minorilor.

Urmărește-ne pe Google News