Summit istoric. Putin: Unele surse spun că majoritatea atacurilor cibernetice vin din SUA. Biden: Drepturile omului vor fi întotdeauna pe masa discuțiilor noastre, de aceea vom ridica probleme precum Navalnîi
Întâlnire istorică la Geneva. Președinții Joe Biden și Vladimir Putin au trecut în revistă problemele care despart Statele Unite și Rusia. Este doar un început, dar pare că există șansa depășirii obstacolelor dintre cele două puteri.
Discuțiile s-au desfășurat în spatele ușilor închise și au inclus, în afara relațiilor bilaterale, dosare fierbinți, cum ar fi situația din estul Ucrainei, Coreea de Nord, Siria, deschiderea rutelor arctice, dosarul nuclear.
La finalul întrevederii, Vladimir Putin și Joe Biden au avut conferințe de presă separate.
Vladimir Putin: „O părere generală… Cred că nu a fost animozitate. Din contră, întâlnirea noastră a avut loc, în principiu avem păreri diferite în multe zone, dar, din punctul meu de vedere, ambele părţi au demonstrat dorinţa de a ne înţelege şi de a găsi căi de a ne apropia poziţiile. Discuţia noastră a fost constructivă.”
Joe Biden: „Preşedintele Putin şi eu împărtăşim o responsabilitate unică de a gestiona relaţiile dintre două ţări puternice şi mândre. O relaţie care trebuie să fie stabilă şi predictibilă. Trebuie să fim capabili să cooperăm în interesul nostru comun. Acolo unde sunt diferenţe, vreau ca preşedintele Putin să înţeleagă ce spun când spun şi ce fac când fac. Şi cum vom răspunde la acţiuni specifice care afectează interesele Americii.”
Cei doi șefi de stat au decis să negocieze controlul armamentelor și să abordze împreună războiul cibernetic, dar și să trimită reciproc ambasadori.
Discuțiile au durat mai puțin de patru ore, cu mult mai puțin decât au estimat consilierii lui Joe Biden. Dacă Putin a spus că Biden este un partener pragmatic, constructiv, și că au găsit un limbaj comun, Joe Biden a spus că i-a zis omologului rus că trebuie să existe reguli de drum pe care și unii și alții să le urmeze.
ACTUALIZARE ora 20.20 Președintele american Joe Biden face declarații după summitul cu Vladimir Putin.
Președintele SUA, Joe Biden, a declarat într-o conferință de presă separată, după întâlnirea cu Vladimir Putin, că i-a spus președintelui rus că nu are o agendă împotriva Rusiei sau a altcuiva, ci „pentru poporul american”.
Liderul american a subliniat că drepturile omului vor fi mereu pe masa discuțiilor Statelor Unite, de aceea vor fi ridicate probleme precum cazul Alexei Navalnîi. Întrebat ce se va întâmpla în cazul în care Alexei Navalnîi moare în închisoare, Biden a răspuns că acest lucru ar avea efecte devastatoare pentru Rusia.
Fragmente din declarațiile lui Joe Biden:
- I-am spus președintelui rus că agenda mea nu este împotriva Federației Ruse sau a altcuiva, ci pentru poporul american
- Asta este responsabilitatea mea
- I-am spus președintelui rus că niciun președinte american nu poate menține încrederea poporului american dacă nu apără valorile drepturilor omului, e parte din ADN-ul țării noastre
- Drepturile omului vor fi întotdeauna pe masa discuțiilor noastre
- De aceea vom ridica probleme cum este cea a lui Alexei Navalnîi
- Nu încercăm să subminăm guvernul rus și democrația rusă
- Tonul întregii întâlniri a fost bun, a fost constructiv
- SUA a arătat lumii că ne-am întors, suntem alături de aliații noștri
- Ce s-ar întâmpla dacă Alexei Navalnîi moare – răspuns la întrebarea unui jurnalist: Consecințele unui asemenea fapt ar fi devastatoare pentru Rusia
- Nu este în interesul niciunei țări un nou Război Rece
- Are îngrijorarea (președintele Putin, n.r) că ne uităm și vrem să-l dărâmăm
- Dacă poate să aibă încredere în Putin: Aici nu e vorba despre încredere, e vorba de interesul personal
Preşedintele american şi cel rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, au convenit în cadrul primului lor summit desfăşurat miercuri la Geneva, ca ambasadorii celor două ţări să revină la post, după ce au fost retraşi mai devreme în acest an.
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat jurnaliştilor în conferinţa sa de presă separată de după summit că întâlnirea a fost una constructivă, s-a desfăşurat fără ostilitate şi a demonstrat dorinţa celor doi lideri de a se înţelege.
Putin a mai afirmat că Rusia şi SUA au o responsabilitate comună faţă de stabilitatea nucleară şi vor purta discuţii asupra unor posibile modificări ale Noului Tratat Start, recent înnoit.
Cei doi şefi de stat au organizat conferinţe de presă separate după discuţiile de la vila La Grange din Geneva.
ACTUALIZARE ora 18.48 Vladimir Putin face declarații la finalul discuțiilor cu Joe Biden:
- Președintele Biden a luat decizia de a prelungi cu alti 5 ani Tratatul START
- Nu există ostilitate, dimpotrivă.
- Este de datoria noastră să fim în sfera constructivă și să abordăm anumite subiecte
- Ambele părți vor să aibă discuții constructive
- Securitate cibernetică: Am căzut de acord că vom începe consultări
- Este extrem de importante vizavi de responsabilitate si cine ar trebui să și le asume
- Din diverse surse, există surse americane care spun că majoritatea atacurilor cibernetice se întâmplă din teritoriul SUA, Apoi Canada, America de Sud, Marea Britanie
- Rusia nici nu este listată în aceste țări
- Navalnîi a încălcat legea
- Președintele Biden a atins sub legate de drepturile omului și elemente care țin de acest subiect în Rusia
- Am discutat declarațiile dure
- M-a sunat imediat după, mi-a explicat și am fost de acord cu ce a spus
- Conversația a fost foarte constructivă
- Președintele Biden este un om de stat cu experiență
- Conversațiile noastre 1 la 1 au durat două ore
- Președintele Biden a răspuns direct întrebării și în acest sens este diferit de președintele Trump
- Oamenii sunt uciși pe străzi în America, inclusiv lideri ai unor organizații politice
- Poți să primești un glonț în cap acolo
- Există închisori secrete ale CIA – așa aperi drepturile omului?
- Linii roșii – dacă s-au pus de acord cum să nu fie depășite liniile roșii: Noi înțelegem despre ce vorbesc partenerii noștri și ei înțeleg despre ce vorbim noi când spunem linii roșii
- Vom continua să discutăm elemente de securitate cibernetică
ACTUALIZARE Summitul Biden-Putin s-a încheiat.
JUST IN: Pres. Biden departs after high-stakes summit with Russian Pres. Vladimir Putin; press conference expected to follow.
LIVE UPDATES: https://t.co/oU2NdPiY8k pic.twitter.com/SHUWkmhJug
— ABC News (@ABC) June 16, 2021
Au fost câteva ore de discuții între cele două delegații, foarte multe subiecte grele și conferințe de presă separate ale celor doi președinți. Înainte de summitul de pe malul lacului Geneva, atât liderul de la Casa Albă, cât și cel de la Kremlin, au declarat că își doresc o relație bilaterală mai stabilă și mai predictibilă.
A fost o întâlnire mult așteptată de întreaga lume, într-un context politic internațional foarte complicat. Nimeni nu se aștepta la o întâlnire prietenoasă, iar expresia feței liderilor mondiali în prezența președintelui Elveției spune totul.
Totuși, după prezentarea oficială a celor doi lideri, președintele american Joe Biden a fost cel care i-a întins mâna omologului său rus, Vladimir Putin. Ușile s-au închis în spatele lor, iar întâlnirea a început.
Nu a fost un tête-à-tête. Cei doi președinți au fost dublați de miniștrii de externe Anthony Blinken și Serghei Lavrov.
ACTUALIZARE Ria Novosti a publicat o fotografie de la a doua rundă a întâlnirii dintre cei doi președinți, alături de delegațiile oficiale.
RIA Novosti has published a photograph of the second round of the Putin-Biden talks – with advisors/ministers pic.twitter.com/zOCy72sojk
— Will Vernon (@BBCWillVernon) June 16, 2021
ACTUALIZARE Prima rundă a summitului preşedinţilor american şi rus, Joe Biden şi Vladimir Putin, s-a încheiat miercuri la Geneva după aproape două ore, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, anunță Agerpres, care citează agenţia TASS, preluată de Reuters. După o scurtă pauză, discuţiile s-au reluat într-un format cu prezenţa mai multor membri ai delegaţiilor.
Mult aşteptata întâlnire, care se desfăşoară într-o vilă pe malul lacului Geneva, a început cu o scurtă strângere de mână şi câteva remarci ale lui Putin şi Biden şi ale gazdei summitului, preşedintele elveţian Guy Parmelin, care le-a urat celor doi lideri discuţii productive în ceea ce el a numit ”oraşul păcii”.
Într-un scurt dialog în faţa presei înaintea începerii discuţiilor, Putin i-a mulţumit lui Biden pentru iniţiativa de a avea acest summit.
”Ştiu că aţi făcut un drum lung, multă muncă. Totuşi, multe chestiuni care necesită discuţii la nivel înalt s-au acumulat în relaţiile ruso-americane”, a remarcat preşedintele rus.
”Cred că este întotdeauna mai bine să ne întâlnim faţă în faţă”, a apreciat la rândul său preşedintele american.
Cei doi nu vor avea un dineu comun şi nici o conferinţă de presă comună, la finalul summitului, ci vor apărea separat în faţa presei.