Zeci de răniți în explozia produsă miercuri la Paris. Pompierii au căutat toată noaptea sub dărâmături

Explozie la Paris
Explozie la Paris
22 iunie 2023, 08:46

Toată noaptea, pompierii au căutat persoane care s-ar fi putut afla sub dărâmături.

Martori povestesc scene de panică, desprinse parcă dintr-un film. Au auzit un zgomot foarte puternic produs de o explozie care a făcut ca fațada școlii americane de design și de modă să se prăbușească. Imediat, a izbucnit un incendiu.

Flăcările și fumul s-au extins cu repeziciune. Sunt mărturii despre un miros persistent de gaz și despre întreruperi de curent electric înainte de producerea exploziei.

Parchetul din Paris a deschis o anchetă pentru rănire involuntară și precizează că nu este exclusă nicio ipoteză cu privire la cauzele care au declanșat deflagrația.

O celulă de criză stă la dispoziția celor care au nevoie de ajutor sau de informații.

Peste 325 de pompieri au fost mobilizați la fața locului.

Cei din clădirile învecinate care nu s-au putut întoarce în casele lor și-au petrecut noaptea într-un centru de primire.

Urmărește-ne pe Google News