Suporterii echipei Politehnica Timișoara au petrecut noaptea sub cerul liber, din solidaritate cu oamenii fără adăpost

8 decembrie 2018, 15:15

Zeci de suporteri ai Poli Timișoara s-au strâns aseară după ora 21.00 pe stadionul Știința. S-au îmbrăcat gros și s-au înfșurat în saci de dormit, ca să poată rezista la minus 3 grade Celsius, cât indicau termometrele noaptea trecută la Timișoara. S-au încălzit cu ceaiuri și cu cântece lângă focul de tabără, dar și cu mâncare proaspăt gătită.

S-a dus pe stadion și alpinistul bănățean Horia Colibășanu, împreună cu soția și copilul.

Acțiunea a fost pregătită de Asociația Suporterilor Timișoreni Drukeria și susținută de federația Caritas, care se ocupă de sprijinirea persoanelor fără adăpost.

Aseară s-au putut face donații sau cumpăra obiecte promoționale. Fondurile strânse vor ajunge la azilul de noapte administrat de Caritas, unde se pot caza oamenii străzii.

Urmărește-ne pe Google News