Surse guvernamentale: Eugen Teodorovici nu mai este consilierul onorific al premierului

„Tot ce s-a discutat în această ultimă perioadă despre taxe noi, impozite noi să se uite, în sensul că nu se vor aplica. Eu nu cred că va fi o analiză economică să dovedească faptul că acele taxe noi se justifică. Deci, clar nu se vor aplica. Doi, putem crea noi pentru diferite zone – şi vă dau un exemplu simplu în zona de industrie auto. Ştim foarte bine, în România sunt două milioane de proprietari de maşini mici care nu sunt conforme cu partea de mediu. Dacă statul român spune că va finanţa, cumpăra autoturisme noi, dar fabricate în România, poate să o spună, dar nu pot să accept ca în România să intre maşini chiar şi noi care în statele de origine au un sprijin direct sau indirect din partea acelor guverne. Deci, pot să găsească o formă de colaborare astfel încât cel puţin cele două milioane şi jumătate de maşini să fie produse şi luate de cei care au nevoie din România”, a declarat Teodorovici la Ambasada Franţei, citat de Agerpres.
Întrebat despre taxa de solidaritate, Teodorovici a răspuns: „Mai ales, este o aberaţie şi nu trebuie aplicată. Nu există discuţie. Nicio analiză nu poate să argumenteze ca un stat să încurajeze ce? Adică, dacă cineva în ţara aceasta învaţă mai bine, are o şcoală în plus, are un job mai bine plătit să îl impozitezi, nu îl descurajezi cu această abordare, deci nu are logică”.
Din poziția de consilier onorific al primului-ministru şi fost ministrul al Finanţelor, Teodorovici a propus chiar astăzi impozitarea unor activităţi economice ale Bisericii Ortodoxe Române. Banii astfel obținuți ar fi fost direcţionaţi strict către proiecte sociale, precum construirea de orfelinate sau reabilitarea de şcoli.
„Este o discuţie pe care am avut-o acum câţiva ani, în sensul de a discuta cu cei din BOR care sunt acele activităţi economice care, de comun acord, pot fi impozitate de către stat, iar suma strânsă în urma acestei impozitări să fie mai departe direcţionată spre activităţi de tip social. Este o chestiune pe care şi Biserica şi populaţia şi statul român o pot accepta, pentru că este o direcţionare clară a unei sume de bani către nevoi pe care această ţară le are”, a declarat Teodorovici la conferinţa organizată de Consiliul Naţional pentru IMM-uri.
„Biserica a dovedit că poate face lucrurile mai bine decât le face statul. Sunt astăzi foarte multe locuri în România, în care ştiţi foarte bine sunt copii care trăiesc în centre de plasament, sunt copii fără cămin, fără familie, sunt oameni nevoiaşi, oameni în vârstă. Banii aceştia să fie folosiţi cu destinaţie precisă. Deci, nu ia statul banii. Este o abordare logică şi pentru biserică, arată clar populaţiei că vrea să sprijine încă o dată în plus aşa cum a făcut-o de-a lungul timpului statul român că impozitează într-un fel sau altul ceea ce biserica derulează ca şi parte economică şi toată lumea va fi mulţumită”, a explicat vineri seară Teodorovici.
Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat astăzi că nu susţine impozitarea veniturilor bisericii, în schimb susţine iniţiativa Opoziţiei cu privire la interzicerea societăţilor cu acţiuni la purtător.
Pe de altă parte, Dragnea a afirmat că nu el este cel care decide în privinţa alocării unor fonduri pentru finanţarea stadionului din Alexandria (Teleorman). „Eu am înţeles că este vorba despre o iniţiativă mai veche. Am înţeles că de 2 – 3 ani de zile se tot chinuie cu nişte hârtii. Nu ştiu, nu decid eu, decide ministerul, decide Compania Naţională de Investiţii. Ceea ce constat eu de fapt şi de drept este că în Teleorman nu mai este voie să se facă nicio investiţie, absolut niciuna. Le spun celor din Teleorman că nu mai au dreptul la nicio investiţie. Şi dacă se face un podeţ undeva trebuie să se facă ori o anchetă, ori să fie retraşi banii ori să se facă un miting, ceva”, a declarat Dragnea, la Parlament, întrebat cum comentează faptul că Ministerul Dezvoltării intenţionează să aloce 12 milioane de euro pentru stadionul din Alexandria.
La remarca jurnaliştilor că Eugen Teodorovici, consilierul premierului, a afirmat că nu este oportun să fie construit în Alexandria acest stadion, pentru că ar fi nevoie de alte investiţii, Dragnea a replicat: „Deja aveţi răspunsul. Dacă a vorbit ditai consilierul premierului, cum îmi mai permit eu să-mi dau cu părerea?”.